Casa Tătărescu: Martoră a istoriei interbelice și renașterea sa în prezentul EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe Strada Polonă, nr. 19, o vilă discretă poartă întruparea unei istorii complexe, în care puterea politică, gustul rafinat și memoria se împletesc în proporții calculat sobru. Nu o simplă construcție, Casa Tătărescu este un spațiu viu, martor tăcut al unei epoci frământate și al omului care i-a dat viață, Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate. În secolul XXI, această fostă reședință aristocrată și politică renaște sub denumirea EkoGroup Vila, păstrând cu grijă între zidurile sale amintirile nuanțate ale unui trecut pe cât de bogat, pe atât de controversat.

Casa Tătărescu: o vilă interbelică între putere, cultură și continuitate

Figura politică complexă a lui Gheorghe Tătărescu, relieful discret al casei sale bucureștene și destinul acesteia de la reședință privată a elitei interbelice până la spațiu cultural contemporan se reflectă într-un parcurs care transcende opulența pentru a se ancore într-un cod sobru al reprezentării și al memoriei. Astăzi, cunoscută sub numele de EkoGroup Vila, această vilă răspunde unei istorii complicate, asumată și transmisă cu discreție.

Gheorghe Tătărescu: biografia unui om prins între democrație, autoritarism și compromis

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) nu este doar o figură de prim-plan în politica românească interbelică, ci o personalitate ambivalentă, traversând cu realism și pragmatism ciclurile succesive ale epocii. Jurist format la Paris, a debutat cu o teză ce critica fără menajamente «minciuna electorală», pledând pentru alegeri reale și o democrație autentică. În deceniile ce au urmat, a navigat între promisiuni democratice și consolidări autoritare, concentrându-se pe eficiența executivului, în detrimentul parlamentarismului fragil.

Primul său mandat de prim-ministru (1934–1937) a fost marcat de consolidări administrative, dar și de măsuri ce au erodat democrația parlamentară prin stări de asediu și cenzură. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1937, semn al recunoașterii contribuției sale și al legăturii profunde cu cultura națională. Între anii tumultuoși ai celui de-al doilea mandat (1939–1940), el s-a confruntat cu căderea ordinii vechi și apariția unor compromisuri externe imposibile, culminând cu cedarea unor teritorii vitale.

După 1944, prin orientarea spre Est și încercările de reconciliere cu noile realități, Tătărescu a deschis o ultimă ușă politică, culminând cu participarea sa în guvernul Petru Groza și semnarea Tratatului de Pace de la Paris. Cu toate acestea, perioada îi aduce și condamnarea politică tacită, izolarea și excluderea din scena publică. Aceasta este o dramă ce găsește o expresie paralelă în soarta clădirii care i-a fost casă.

Casa Tătărescu: o extensie simbolică a puterii temperate și a vieții private

Contrar spațiilor palatiale abundente la contemporanii săi, casa de pe Strada Polonă este un exemplu remarcabil de măsură și echilibru. Nu impresionantă prin dimensiuni, ea impresionează prin armonia proporțiilor și prin sobrietatea unui limbaj arhitectural menit să reflecte etica unei funcții publice moderate. Biroul discret de la entre-sol, accesibil printr-un intrare laterală ce evocă portalurile bisericilor moldovenești, întruchipează această relație tensionată între autoritate și retragere. O încăpere modestă, unde deciziile țării se luau într-un spațiu supus rigorii și, implicit, autocontrolului.

Viața de familie și regulile sociale ale elitei interbelice se oglindesc în etajarea casei: patru dormitoare separate, un living generos dar rezervat primirilor oficiale și o grădină interioară care ascunde un spațiu de liniște și armonie, inspirat în manieră mediteraneană. Bucătăria este plasată la nivelul inferior, decuplat de spațiile de reprezentare, delimitare care denotă preocuparea pentru decență socială și distanțarea între public și privat.

Arhitectură între mediteranean și neoromânesc: opera lui Alexandru Zaharia, Ioan Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa Tătărescu poartă semnătura colaborării între arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, remarcându-se ca un reper timpuriu al exprimării unui stil eclectic mediteranean filtrat prin codurile neoromânești. Fațadele evită simetria rigidă, navigând cu finețe între portalurile în stil moldovenesc și coloanele filiforme, fiecare tratată diferențiat pentru a întreține un echilibru viu și nu ostentativ.

Un element emblematic este șemineul realizat de sculptorița Milița Pătrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși și confidentă a Arethiei Tătărescu. Această piesă, încorporată într-o absidă cu ecouri naționale, este un punct de convergență între tradiție și modernism, iar ancadramentele ușilor completează un ansamblu coerent, profund gândit.

Materialele interioare – parchetul de stejar masiv cu nuanțe variate, feroneria din alamă patinată cu motive evocând orfevrăria transilvăneană și ușile sculptate discret – sunt mărturii ale unei meșteșugiri ce nu alunecă în demonstrații necugetate, ci valorifică calitatea și simbolistica istorică.

Arethia Tătărescu: o prezență culturală decisivă în epocă și în configurația casei

Puțin cunoscută în afara cercurilor specializate, Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost „Doamna Gorjului” și o veritabilă pilonă culturală și socială a epocii. Dincolo de a sprijini inițiativele de binefacere, ea a jucat un rol crucial în revenirea lui Constantin Brâncuși în țară și în materializarea ansamblului de la Târgu Jiu – un simbol național al modernității românești.

Prezența ei se simte ca un fir invizibil în întreaga vilă, fiindu-i atribuită în documentele proiectelor rolul de beneficiar oficial, o alegere ce indică grija pentru un echilibru estetic și funcțional și pentru evitarea exceselor care ar fi putut denatura viziunea de ansamblu. Arethia a fost cea ce a vegheat materia și spiritul unei case care trebuie să fie, înainte de toate, o „locuință a valorilor” și nu o demonstrativă exprimare a puterii.

Ruptura comunistă: degradarea și pierderea semnificației inițiale

Odată cu arestarea lui Gheorghe Tătărescu în 1950 și marginalizarea definitivă a figurii sale politice, casa intră într-un con de umbră. Sub regimul comunist, spațiile ce aparținuseră elitei interbelice nu erau doar confiscate, ci priveau către o dezmembrare simbolică: domiciliile deveneau instrumente administrative lipsite de identitate și de respect pentru valorile arhitecturale sau istorice.

În ciuda rezistenței structurale, principiile care definiseră casa erau călcate în picioare prin intervenții brutale, compartimentări neadecvate, pierderea detaliilor prețioase și distrugerea atentelor raportări între interior și grădină. Casa devenise o «foaie albă» ce ilustrase o poveste de excludere a trecutului recent, iar numele lui Gheorghe Tătărescu rămânea o prezență ștersă, ascunsă în marginile istoriei oficiale.

Post-1989: controverse, intervenții și tentative de readucere la viață

Tranziția democratică a deschis larg ușile unui spațiu de luptă între interes comercial și respect pentru patrimoniu. Proprietatea casei intră la rândul său într-un circuit controversat, marcat de intervenții neglijente, uneori chiar șocante. Sub proprietatea lui Dinu Patriciu, casa a fost supusă unor modificări ce au știrbit caracterul inițial, iar transformarea temporară într-un restaurant de lux a fost considerată o blasfemie în contextul statutului său simbolic.

• alterări ale structurii interioare concepute de arhitecți
• pierderi semnificative ale finisajelor originale
• funcțiuni nepotrivite pentru o reședință premierală
• critici acide din partea specialiștilor și publicațiilor culturale

Ulterior, o firmă străină de origine britanică a demarat o restaurare atentă, revalorificând proiectul semnat de Gh. Zaharia și Ioan Giurgea, redând proporțiile, accentele și materialele definitorii. Această corecție a marcat o maturizare a discursului cultural privind patrimoniul interbelic și a deschis calea unei reevaluări a Casei Tătărescu ca spațiu încărcat de memorie istorică vie.

Continuitate responsabilă: EkoGroup Vila și funcția culturală a casei astăzi

Transformarea Casei Tătărescu în spațiul cultural contemporan EkoGroup Vila simbolizează o reafirmare a hotărârii de a nu șterge trecutul, ci de a-l integra într-o continuitate lucidă. Spațiul a fost reinclus într-un circuit public controlat, având acces pe bază de bilet, ceea ce asigură atât protecția arhitecturii, cât și o relație temperată între public și patrimoniu.

În această nouă etapă, vila funcționează ca un reper cultural, evadând din tentația transformării sale în simplu obiect comercial sau „decor”, așa cum s-a petrecut anterior. Accesul și utilizarea spațiului țin cont de importanța lui istorică, iar această atitudine responsabilă permite vizitatorilor să contemple cu respect o atmosferă acumulată în aproape un secol. Tocmai gestul deschiderii, făcut cu rigoare, reformulează în mod autentic legătura dintre istorie și prezent, între memoria unui om și memoria unui spațiu.

Linkuri utile pentru cei interesați: vizitați contactează echipa EkoGroup Vila pentru programări și detalii.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost politician român, dublu prim-ministru în perioada interbelică, cu o carieră marcată de reforme, compromisuri politice și o apropiere ambiguă față de regimurile autoritare din epocă. A fost o figură centrală în Partidul Național Liberal și a jucat un rol important în politica internă și externă a României cuprinse între cele două războaie mondiale și în primii ani postbelici.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu politicianul nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), artist român al secolului al XIX-lea. Confuzia este frecventă, însă cei doi sunt persoane distincte din epoci și domenii diferite.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu este un exemplu de arhitectură interbelică bucureșteană, ce combină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești. Proiectul este opera arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu detalii artistice semnate de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în configurarea casei?
  Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost o prezență culturală și socială influentă, implicată în proiectul casei ca beneficiară și gardiană a echilibrului estetic și funcțional. A vegheat asupra coerenței designului, evitând opulența și accentuând sobrietatea și valoarea artistică a spațiului.
• Care este funcția casei astăzi?
  Casa Tătărescu funcționează acum ca spațiu cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, oferind acces publicului pe bază de bilet și protejând identitatea istorică și arhitecturală a clădirii, integrând-o într-un circuit cultural responsabil și controlat.

Casa Tătărescu nu este doar o arhitectură; este o experiență — o traversare subtilă a vremurilor, prin ambițiile și compromisurile unui om și prin memoriile unui spațiu care refuză să dispară. Prin EkoGroup Vila, această emblemă a Bucureștiului interbelic învață noi generații să citească nu în oglinda grandorii efemere, ci în liniștea proporției și a controlului sacrificat, mărturie a unei istorii ce dorește să rămână vie.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.