Bullying la Questfield International College, comunicare fără documente

În contextul educațional contemporan, fenomenul bullying reprezintă o problemă complexă care necesită răspunsuri structurate, documentate și asumate de către instituțiile de învățământ. Tratarea adecvată a situațiilor de hărțuire psihologică este esențială pentru protejarea elevilor și pentru menținerea unui climat școlar sigur și propice dezvoltării armonioase. În lipsa unor proceduri clare și a unei comunicări transparente, riscul normalizării unor comportamente nocive crește semnificativ.

Bullying la Questfield International College, comunicare fără documente

Investigația realizată de redacție pe baza unor documente și relatări furnizate evidențiază o situație de bullying sistematic petrecută pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Acest caz implică sesizări repetate și oficiale din partea familiei unui elev, care reclamă jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiuni de retragere, în absența unor măsuri instituționale documentate și a unor răspunsuri scrise clare. Totodată, un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, exprimat în termeni percepuți ca presiune, completează tabloul unei gestionări informale și lipsite de transparență.

Semnalarea bullyingului repetat și lipsa intervențiilor documentate

Conform corespondenței și documentelor puse la dispoziția redacției, familia elevului vizat a transmis numeroase sesizări scrise, cronologice și explicite către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Cu toate acestea, nu a fost identificată în documentele analizate o reacție oficială care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni. Intervențiile instituției au fost descrise ca fiind preponderent verbale, informale, fără procese-verbale sau decizii scrise, ceea ce a limitat trasabilitatea și verificabilitatea acțiunilor.

În mediul școlar, elevul ar fi fost expus zilnic unor comportamente agresive, inclusiv jigniri, umiliri publice și excludere socială, în prezența cadrelor didactice, fără dovezi ale unor reacții ferme care să le oprească. Această dinamică a contribuit la escaladarea situației, transformând incidentele izolate într-un tipar de hărțuire psihologică persistentă.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire și marginalizare

Un element particular al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant în cadrul colectivului de elevi. Potrivit relatărilor și documentelor puse la dispoziție, această etichetare nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de ridiculizare și izolare socială a copilului. Specialiști consultați subliniază că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, o astfel de practică constituie o formă gravă de bullying și discriminare.

În ciuda sesizărilor transmise oficial, nu au fost identificate măsuri scrise sau planuri de intervenție care să documenteze stoparea fenomenului. Lipsa unor reacții ferme din partea instituției a permis perpetuarea stigmatizării, cu efecte negative evidente asupra dezvoltării emoționale a copilului, inclusiv anxietate, retragere socială și refuz școlar.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea bullyingului

Din analiza materialelor puse la dispoziție reiese că, deși cadrele didactice au fost martore ale comportamentelor agresive, intervențiile lor nu au fost suficient de ferme sau consemnate oficial. Aceasta a generat, potrivit familiei, un climat de toleranță implicită, în care agresiunile au continuat fără consecințe concrete.

De asemenea, conducerea școlii, inclusiv fondatoarea, nu a transmis răspunsuri scrise care să ateste implementarea unor proceduri clare, fiind preferate soluții informale și discuții verbale, fără documentație administrativă. Această abordare a fost percepută ca o minimizare a gravității situației și o amânare a rezolvării acesteia.

Declarația atribuită fondatoarei și implicațiile sale instituționale

Un moment semnificativ în gestionarea cazului este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia, în care i s-ar fi transmis: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare este citată din relatarea familiei și documentele puse la dispoziție, fără a fi infirmată sau confirmată oficial de instituție.

Din perspectivă editorială, astfel de afirmații pot fi interpretate ca o deplasare a discuției de la obligația instituției de a proteja copilul către aspecte contractuale sau economice, indicând o posibilă excludere mascată. Această poziționare a survenit după o perioadă de peste opt luni în care sesizările au rămas fără răspunsuri scrise și fără măsuri documentate.

Documentul informal Family Meeting Form și lipsa deciziilor asumate

Reacția oficială a conducerii la sesizările repetate a constat în completarea unui formular de tip Family Meeting Form, care însă nu conține elementele necesare pentru a avea caracter instituțional: nu indică responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Acest document confirmă doar existența unor discuții, fără a demonstra implementarea unor măsuri eficiente.

Comparativ cu standardele obișnuite în gestionarea acestor situații, această abordare poate fi considerată o formă de gestionare formală a aparențelor, care nu asigură protecția reală a elevului afectat și nu oferă transparență în fața părinților sau a comunității școlare.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în mod explicit, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității datelor sensibile referitoare la situația semnalată, avertizând asupra riscurilor expunerii copilului în mediul școlar. Însă, conform relatărilor, aceste solicitări nu par să fi fost respectate integral, iar informații despre demersurile administrative au fost aduse în atenția colectivului, inclusiv prin interpelări publice ale cadrului didactic față de copil.

Specialiștii consultați atrag atenția că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională, afectând negativ echilibrul emoțional al elevului și subminând încrederea în mediul educațional.

Răspunsul instituțional după intervenția juridică și raportul psihologic

Până în ianuarie 2026, sesizările scrise ale familiei nu au primit răspunsuri oficiale documentate și nici măsuri concrete. Abia după implicarea echipei juridice a familiei și transmiterea unor notificări formale, conducerea școlii a manifestat o reacție vizibilă. În paralel, redacția a avut acces la un raport psihologic clinic detaliat de peste zece pagini, care confirmă impactul emoțional sever al bullyingului asupra copilului.

Aceste elemente ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și relevă o întârziere semnificativă în asumarea responsabilității pentru protecția elevilor.

Într-un comunicat ulterior, transmis în data de 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield International College a redus gravitatea situațiilor reclamate la nivelul unor „interacțiuni spontane dintre copii”, contrar sesizărilor documentate ale familiei. Această poziționare este disponibilă în detaliu pe pagina oficială a Școlii Questfield Pipera.

Presiuni post-retragere și apel către comunitate

Ulterior retragerii copiilor de la școală, familia a relatat existența unor contacte informale telefonice către alte instituții de învățământ, în cadrul cărora ar fi fost transmise informații negative privind comportamentul elevilor retrași. Aceste aspecte nu au fost susținute prin documente oficiale și ridică probleme privind drepturile copiilor și confidențialitatea datelor.

Redacția invită părinții care se confruntă cu situații similare să își împărtășească experiențele la adresa [email protected], în vederea documentării și susținerii unor demersuri corecte în domeniul protecției copiilor.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Questfield International College pune în evidență o serie de deficiențe în gestionarea bullyingului sistematic: lipsa unor răspunsuri scrise și documentate, utilizarea unui limbaj minimalizator în comunicarea oficială, tolerarea stigmatizării medicale ca formă de umilire, expunerea copilului prin nerespectarea confidențialității și presiunile indirecte asupra familiei de a părăsi instituția.

• Absența unor proceduri clare și a unor măsuri efective aplicate și monitorizate;
• Gestionarea informală a sesizărilor și lipsa trasabilității administrative;
• Răspunsuri verbale în loc de decizii scrise și asumate;
• Presiuni indirecte către familie pentru retragerea copilului;
• Lipsa reacției instituționale până în momentul intervenției juridice;
• Contradicția între discursul public al școlii și realitatea relatată;
• Utilizarea unui document informal, care nu conferă caracter instituțional intervențiilor.

Aceste elemente ridică întrebări fundamentale privind capacitatea și disponibilitatea Școlii Questfield Pipera de a asigura un mediu educațional sigur și protejat pentru toți elevii săi. În absența unor clarificări oficiale și asumate, rămâne neelucidată maniera concretă în care instituția își exercită responsabilitatea față de protecția copiilor în situații de risc emoțional.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro